via
Dacă vrei să te îmbraci ca Lori:

Săptămâna trecută, Lori a pus fotografia asta pe pagina ei de facebook.

Iar detaliile erau:
“Am căutat mail-ul cu poza asta vreo 2 săptămâni. L-am primit înainte de ziua mea, de la un fost coleg de liceu. Dacă nu mă înşel este primul show oficial pe care l-am avut. A fost la Joia Tineretului pe scena Casei de Cultura din Oneşti – la Căsoaie, cum îi spuneam noi. Toţi băieţii care erau pe lângă mine îmi erau colegi de liceu, dar de la clase mai mari! Fata tunsă scurt din stânga mea este colega de clasă Anca Iacob. Din câte ştiu, Anca e acum antrenoare de gimnastică în Anglia. Pantalonii au fost făcuţi special de Dana Irimia Maitec şi erau albi, bufanţi şi cu dunguliţe albastre. Am cântat Bee Gees…parcă.”
Au trecut 30 de ani de când Loredana Groza cânta pe scenă împreună cu colegii de clasă. Mulţi, puţini? Ce importanţă are?

Pentru că in toată această perioadă, Lori ne-a înnebunit pe toţi şi nu ne-am dat seama cum a trecut timpul. Ne-a luat pe sus cu vocea dulce, de miere, ne-a lăsat fără grai cu apariţiile ei de fiecare dată fără cusur, cu clipurile, piesele, spectacolele desăvârşite.
Femeia asta e perfectă.
Ultima dată, am văzut-o faţă în faţă acum un an, la o emisiune TV pe care o produceam.
Am găsit-o în cabina pentru artişti (o cămăruţă ridicolă, într-un spate de platou TV, care atunci când am intrat devenise spaţiul Loredanei: parfumat, plin de detalii strălucitoare şi fineţuri glamour) şi am rămas mute. Ne-am dat coate una alteia şi aşteptam ca cealaltă să înceapă conversaţia cu diva. Şi “parole”, niciuna dintre noi nu e vreo timidă…:)

Ea, de pe scaunul ei înalt, a coborât (purta o rochie cu jupon bogat, care foşnăia albastru, o pereche de cercei lacrimă, bleu-ciel şi nişte pantofi spectaculoşi, ca de Alice în Ţara Minunilor) şi ne-a pupat uşor pe obraz.
“Ce faceţi, fetelor”, ne-a spus şi ne-a zâmbit atât de relaxat, de parcă ne afundase într-o spumă uşoară şi călduţă.
Şi conversaţia a venit uşor, delicat şi foarte firesc. Nu mai ştim ce-am povestit. Ne amintim amândouă doar ciorapii fini de mătase, cu portjartierul care se zărea de sub jupon şi zâmbetul ei generos şi sincer. Atât…
Au trecut 30 de ani de la debultul Loredanei. Dar femeia asta spectaculoasă înfruntă vremea şi vremurile. Unii o compară cu Madonna. De parcă ar şti americanca ce înseamnă feminitatea, melancolia şi şarmul balcanic al româncei Lori…Ar vrea ea!:)

Lori n-are vârstă şi nici egal. Mai cool de atât,nu se poate.