Nu, nu e vorba de nu ştiu care “ansamblu de linii încrucişate care intră în construcţia unor instrumente optice” (nici nu am înţeles prea bine definiţia din DEX). Ci despre geanta flexiblă de mână, cu bareta scurtă.
Citisem în vacanţă o carte de istoria modei din anii nebuni. Deja mă visam îmbrăcată în mantou-chimono de catifea Poiret, cu mănuşi şi cu inelul-panteră de la Cartier pe degetul mic, încălţată cu pantofi Richellieu şi cu un reticul din mătase brodat. La câteva săptămâni de la reîntoarcerea mea în oraş, am descoperit în centrul vechi, într-o consignaţie, unul din ţesătură metalică. Superb, dar cam scump pentru planurile mele financiare de după vacanţă. M-am abţinut cu regrete, dar şi satisfacţia autoflagelării.
Apoi m-am întâlnit cu Maurice care, din poveste în poveste şi amintiri comune depănate, mi-a spus despre întâlnirea lui cu Fanny Ardant. După interviul pe care i l-a dat, Fanny Ardant a plecat singură de-a lungul Căii Victoriei, pe jos, cu un reticul în mână, bălăngănindu-se în ritmul propriului ei mers.

Mai cool de atât nu se poate!