Foto: arhiva scolii din Hodora
Daca vrei sa te imbraci ca Cezar Petrescu:

Robust, zambind usor si privind frust si patruzantor. Un barbat fascinant, un scriitor-legenda, un destin plin de durere, pasiune, angoase si triumfuri. Un personaj pe care-l iubim si admiram.
In anii ’40, Cezar Petrescu un viveur care bea, fuma, dansa si iubea cu patima, spunea despre noptile sale pierdute:
“O noapte de petrecere până la ziuă şi o săptămână de hoinăreală fără nici un scop nu înseamnă timp pierdut. Automat, ochiul înregistrează, iar cugetul, inconştient, prelucrează materialul înmagazinat. O carte se organizează semiconştient, lent, în decurs de doi-trei ani şi paralel cu alte cărţi.”
Scriitorul care a trait toata viata exclusiv din scris, cronicarul lumii interbelice, vesnicul fascinat de “drame intime şi morale, înălţări şi prăbuşiri, triumful ambiţios şi falimentul vanităţilor, tot ceea ce colcăie, abject şi sublim, în acest bâlci care e Calea Victoriei, culminând pe distanţa dintre Capşa şi Palat” a trait asa cum a scris. Cu forta si voluptate.
Il stim din cateva imagini si din cartile domniei sale. Dar fotografia de mai sus ne-a rascolit. Ca pe niste muierusti slabe de inger fata in fata cu un cuceritor nonsalant…
O privire de neuitat si un gand, care ne tulbura mereu:
“Nu există o singurătate mai cruntă decât cea din mijlocul mulţimilor.” (Cezar Petrescu, Intunecare).