Daca vrei sa te imbraci ca Dora d’Istria:

Elegantă, frumoasa, curajoasă, poliglotă, scriitoare, cu un fizic robust şi rezistent, cu o ambiţie incredibilă şi o personalitate fascinantă. O femeie superbă: Dora d’Istria (Elena Ghica).
Dora d’Istria, una din primele feministe ale secolului 19, a fost fiica marelui ban Dimitrie Ghica (numismat şi arheolog) şi a Caterinei Faca(scriitoare si traducatoare).
S-a născut şi a copilărit în Bucureşti, unde a primit o educaţie strictă şi aleasă. Profesorii ei particulari erau convinsi că micuţa Elena este un copil minune, pentru că a învăţat, până la vârsta de zece ani, nouă limbi străine, pictura şi pianul. La numai 14 ani a tradus, în limba germană, Iliada lui Homer.
În perioada 1842 – 1946, familia Ghica face o călătorie de studii pentru Elena, prin marile oraşe europene, Viena, Dresda, Veneţia şi Berlin.
În 1849 se căsătoreşte cu principele rus Alexandr Kolotov Massalski, cu care se stabileşte la Sankt Petersburg. Aici obţine premiul I la un concurs de peisaje organizat la Muzeul Ermitaj. În timpul Războiului Crimeii (1853 – 1956) îşi arată simpatiile pentru Franţa şi Anglia, fapt pentru care a fost pedepsită crunt de către oficialităţi, fiind bătută la palatul gubernial din capitala rusă. Elena, umilită şi incredibil de independentă şi curajoasă, îşi părăseşte soţul şi plecă în Occident, stabilindu-se în Elveţia, la Arau.

Pe 1 iunie 1860, Elena Ghica a devenit prima femeie care a escaladat vârful Monch, unul dintre cele trei cele mai înalte vârfuri din Alpi. Odată ajunsă în vârf, prinţesa Elena a marcat trecerea ei pe acolo cu un steag pe care era brodată de mâna ei stema Ţării Româneşti. Şi-a descris toată aventura urcuşului în cartea German Switzerland publicată în 1856 în franceză şi în 1860 în germană.
Opera sa a fost variată, ea cuprinzând teme de istorie, politică socială, economie politică, religie, feminism, poezie populară sau pagini de istorie, etnografie, etnologie şi folclorul popoarelor din Balcani, publicate în limbile franceză, italiană, greacă, rusă, germană şi engleză.
A colaborat cu numeroase reviste, şi a călătorit enorm prin Europa Occidentală, prin Balcani, sau în cele două Americi. A fost membră a multor Academii, societăţi savante, institute, asociaţii din Grecia, Italia, Turcia, Franţa, Austria sau Argentina.

În corespondenţa cu Giuseppe Garibaldi îşi expune ideile politice, propunând un plan de federaţie, formată din state independente, în Balcani, care să cuprindă pe italieni, albanezi, greci şi pe români, „…nu e departe ziua când, de la culmile Carpaţilor la ţărmurile Mării Egee, steagul principelui român Mihai Viteazul ca şi cele ale lui Caragheorghe, Scanderbeg şi Canaris vor fâlfâi liber peste frumoasele ţinuturi unde aceşti vajnici patrioţi şi-au vărsat sângele”.

Elena Ghica şi-a petrecut ultimii 20 de ani mai mult în Italia, la Torino, Livorno şi, în sfârşit, la Florenţa, în casa scriitorului Angelo de Gubernatis. Dar a rămas mereu cu inima la locurile în care s-a născut şi a copilărit:„îndepărtată de soartă, din copilărie, de malurile dragi ale Dâmboviţei, n-am încetat niciodată să aparţin ţării natale al cărei destin este obiectul meditaţiilor mele neîncetate”.
A lăsat toată averea moştenire statului român şi nicio stradă din Bucureşti nu-i poartă numele.
Mai puţin cool decât atât, nu se poate, caci mai cool decat Dora d Istria, e imposibil.