Ştiţi maşinuţele alea de la Diverta? Sau din Herăstrău? Unde e mereu câte un puşti care urlă ca din gură de şarpe că “vreaaa; să se deaaaaa; să-i deaaaa mă-saaaaa baaaaani, să se deaaaaa; haaaaa”?
Ei bine, ideea cu fapta bună nr. 10 ne-a venit după ce am văzut un puştiulică de ăstaaaaaa.
Am văzut câtă suferinţă avea în ochişori că maică-sa nu avea chef, timp, răbdare să mai schimbe monede ca ăla micu’ să călărească maşinuţa.
Aşa că am zis aşa: schimbăm 5 lei în 10 monede de 50 de bani şi mergem să le lasam exact lângă maşinile din Herăstrău.
Am luat 10 lei, am cumpărat un ecler de 6 lei şi am rămas cu 4 lei. Ne-am scobit de încă 1 leu, dar n-am găsit niciunul. Aşa că am mai scos 10 lei şi ne-am oprit la un chioşc de ziare. Aici, un băiat care avea mănuşi negre (jurăm, servea ziarele cu mănuşi! Din PNA.), ne-a schimbat 10 lei în 20 monede de 50 de bani. I-am pus frumos într-un săculeţ (aveam unul în care ţineam nişte cercei de la Carla) şi am pornit la braţ, agale, spre parc.
După ce am hălăduit pierdute pe alei, într-un final apoteotic, le-am găsit. Mmmaşinuţele.
Ne-am uitat vigilente în stânga şi în dreapta şi nu era nimeni pe aproape. Pe alee, din depărtare veneau două dudui. Una cu un puşti de mână, alta împingând un căruţ.
Am fugit re-pe-de, ca două gazele (una grasă, una slabă) spre maşinuţe şi am agăţat săculeţul pe farul uneia dintre maşini. Nici nu ne-am întors bine cu spatele, că săculeţul poc! De pământ.
Gazela slabă a fugit înapoi. Aia grasă a stat de şase. Gazela slabă a pus săculeţul pe capota maşinuţei.
1,2,3..mama cu puştiul au ajuns lângă maşinuţe…
Noi ne-am făcut că stăm pe o bancă şi că ne vedeam de ale noastre. Cu coada ochiului analizam fiecare mişcare.
Haaaa!
Ăla micu’ a văzut săculeţul şi i l-a arătat maică-sii. Femeia îngrozită, a luat săculeţul şi l-a privit sceptică. Am crezut că îl aruncă cât colo. Gazela slabă se pregătea să-l prindă. Ştia si-gur că “împănata” n-o să se aplece să strângă monedele împraştiate pe jos…
Dar mama a fost paşnică. A întors săculeţul pe toate părţile, l-a luat şi l-a pus la loc. Pe capota maşinuţei.
Da’ ăla micu’ nu s-a lăsat. Nuuu. Cum maică-sa s-a uitat alături, s-a şi înfipt în săculeţ! L-a deschis şi a strigat tare: “Mamiiiiii! O comoară!”.
Am râs de am înnebunit! Şi nici dacă am fi găsit noi un săculeţ plin de biju-uri, n-am fi fost aşa de fericite că ăla micu’ a găsit comoara…
Sau…:)?!